Sibiul exista si fara Marginime

Am fost de curand la Sibiu. Iarasi. Revin aici cu placere pentru ca, pe langa faptul ca imi place centrul vechi si nu ratez sa ma plimb putin pe aici, gasesc de fiecare data si altceva de vazut.

M-am cazat intr-o pensiune draguta la periferie (pensiunea Maria 3*), in cartierul Gusterita (cam 15 minute cu masina pana in centru). Are 4 camere, mari si late (la modul propriu), o sala de mese/living cu bucatarie suficient utilatata (microunde, flitru de cafea, frigider), gratar,  loc de parcare si nu in ultimul rand o curte mare. Preturi mici, conditii decente. Si o priveliste superba asupra Sibiului, de pe terasa.

Tocmai se incheiase Raliul Sibiului la ciclism si peste tot in oras mai gaseai biciclisti, masini cu suporti de agatat bicicleta sau pur si simplu multi pasionati  ai sportului cu pedale. In rest, orasul vechi are aceeasi splendoare, atat pentru nou veniti, cat si pentru cei ca mine, reinntorsi la prima dragoste. Piata Mare, Podul Mincinosilor, catedrala Catolica si cea Ortodoxa si mai ales terasele cafenelelor si restaurantelor sunt adevarati magneti pentru straini si nu numai.
Preferatele mele sunt insa pasajele si trcereile cu arcade care despart (sau mai bine zis unesc) strazile sau pietele.

Iar cosmopolitismului orasului nu poate fi trecut cu vederea.

Se simte insa aerul nemtesc ramas din vechi timpuri si readus la viata de primarul sas care conduce urbea de multi ani. Curatenie si ordine, buna crestere si amabilitate. Daca te abati insa putin din centru vei gasi si cladiri vechi nerestaurate, chiar darapanate, dar care nu stica izul de oras transilvan bine carmuit, dandu-i un farmec aparte, al unei imperfectiuni autohtone care ne deosebeste si care atrage.

Am iesit din oras sa ma racoresc, tinand drumul spre parcul Dumbrava. Nu m-am oprit insa nici aici si nici la gradina zoologica. Am facut insa popas la Muzeul Satului Astra, loc pe care il ratasem de fiecare data in trecerile mele anterioare.

Si bine am facut ca acum nu l-am mai ocolit. Muzeul e de fapt un parc imens, pe mai multe hectare. Casele taranesti din toate zonele tarii sunt deosebite si sunt bine intretinute. Am impresia ca fiecare casa are un fel de adminsitrator propriu, respectiv o persoana care se ocupa de intretinrerea lui si care foloseste spatiul curtii interioare pentru culturi de legume si flori. Mi-a placut si lacul din zona centrala a parcului, lac pe care poti face si plimbari de agrement. Dar cel mai mult m-am bucurat de umbra deasa a copacilor batrani si linistea data de istoria taraneasca.

Mi-am continuat drumul si am ajuns la Rasinari. N-am oprit la casa meoriala a lui Cioran, dar banuiesc ca e usor de ajuns acolo. Stiam satele din zona, cu casele si portile lor mari, aliniate de-a lungul drmului. Dar Rasinariul m-a surprins placut, dar m-a si apasat putin. Prin faptul ca drumul abia isi face loc printre casele frumoase iar senzatia de ingustime a drumului ma facea sa trag dreapta de volan de cate ori ma intalneam cu o alta masina venind din sens opus. M-a incantat insa faptul ca in fata caselor nu tronau limuzine mai vechi sau mai noi, ca in multe alte zone de aiurea, ci tractoare parcate sub ferestrele impodobite cu muscate. Semn ca mai munceste cineva si in tara asta.

Am ajuns si la Paltins. Pe drumul spre celebra statiune sibiana, trecand printre pajisti si fanete de un farmec aparte, am ramas siderat de o imagine bucolica: o turma de oi care se chinuiau sa se adaposteasca la umbra unor copaci singuratici, ramasi, nu se stie cum, stingheri pe o coasta de deal. Supeeeerb!!!

Pe drum, foarte aproape de intrarea in Paltinis, am descoperit si un Adventure Parc cu nume predestinat "Arka". Aici, daca esti dinamic, te poti distra agatandu-te de liane, tracand pe podete suspendate sau folosind tirolienele.

In Paltins, dupa parerea mea, vara nu ai multe optiuni. Nu e statiune pentru pantofari. Poti sa faci drumetii pe diverse trasee spre obiective turistice locale. Sau pur si simplu sa hoinaresti prin padurile de brad, alaturi de cate un catel care se "lipeste" de oricine se uita cu drag la el.

Teleschiul pustiu si abandonat pana la iarna iti da insa informatia ca exista perioade al anului cand nu poti sa arunci un ac in furnicarul iubitorilor de sporturi hivernale.

Tot acest periplu nu mi-a luat decat o zi. Si nici aia toata. Asa ca, daca treceti prin zona, o zi (si o noapte) in plus petrecuta aici nu face decat sa va incarce cu linsite si frumusete.
Am aruncat inca o privire spre Sibiu de pe terasa pensiunii si am plecat cu regret. Pe curand...

Mamaia Nord, Corbu, Histria

Mai legat de interesele job-ului, mai pentru relaxare, in weekend am fost la mare. La noi la mare. Si am ales o zona noua, in nord, dincolo de Mamaia. S-a construit enorm in aceasta parte, unele constructii fara pic de gust si de confort, inghesuite si colorate care mai de care mai insipid.

Nu e insa cazul complexului Corabia Piratilor 3*, ales de mine pentru inoptare. Parca nostalgic dupa ce am gasit 2 corabii la vecinii nostri bulgari, m-am oprit la aici, in Mamaia Nord, cam la jumatatea drumului pana la Navodari dupa ce am iesit din Mamaia, atras de o corabie din lemn lustruit, ce parea esuata pe mal dupa furtuna abia trecuta.

Am descoperit un complex ce cuprinde 8 vile cochete, continand 2 sau 4 apartamente tip duplex, cu living, chicineta si iesire pe terasa la parter si doua dormitoare la etaj, fiecare cu balconul sau. Mobilierul simplu si elegant, decoratiunile interioare de bun gust si intimitatea fac din acest gen de unitate de cazare un magnet pentru familii si grupuri de prieteni. Caci aici poti sa vii cu copii si/sau amicii, sa faci un gratar pe terasa, sa-i lasi pe cei mici in locul de joaca special amenajat sau sa se balaceasca in piscina lor, ca exista una si pentru adulti (ca o paranteza, abia de la 15 iunie piscina va fi functionala, la fel si restaurantul) in timp ce poti savura cu prietenii o bere la umbra. Sa nu uit de corabie: in ea este amenajat, pe mai multe nivele, inclusiv terasa de pe puntea superioara, un restaurant dragut, dar nu foarte aprovizionat.

Desi vremea era potrivnica unei partide de inot, m-am dus totusi sa vad marea in Mamaia Nord. Plaja e la fel de frumoasa ca in Mamaia, dar e neamenajata si deci, mai putin aglomerata. Chiar daca soarele incerca sa iasa firav printre nori, nu se putea totusi face plaja, in principal din cauza vantului care sufla nebuneste. Am (re)descoperit insa plaja (semi)salbatica care pe mine ma incanta mereu, si tinerii care, aidoma primarului Constantei, celebrul Mazare, se distrau facand kitesurfing, pe o placa asemantoare cu cea de surf, dar sustinuti nu de inertia valurilor (nu e cazul la noi) ci de un zmeu de dimensiuni considerabile (seamna cu o parapanta dar e ceva mai mic, totusi). Mi-a placut teribil sunetul vantului si al valurilor ce se spargeau cu zgomot de plaja aproape pustie, dar si faptul ca puteai sa aduni o gramada de cochilii de melci marini sau scoici, aruncati pe mal de furtuna din noaptea trecuta.

 

A doua zi am fost la Corbu. Aici, plaja e si mai salbatica, cu avantajele (liniste, lipsa aglomeratiei, natura splendida) si dezavantajele ei (plaja departe de sat, deci de pensiuni si terase). E un singur complex care ofera cazare langa plaja, tot aici existand si o terasa restaurant. Marea majoritate a pensiunilor sunt in sat, la 3 km de plaja. Dar merita. Drumul printre lanurile de grau e marginit de maci infloriti care, impreuna cu alte flori salbatice, creaza un covor multicolor de vis.

Mi-am continuat drumul spre nord inca vreo 20 km, trecand prin comuna Sacele, celebra pentru ca e satul natal al lui Hagi, pana la Istria (sau mai bine zis Histria), unde se afla ruinele celei mai vechi asezari din Romania, cetatea cu acelasi nume infiintata de greci cu 7 secole inainte de Hristos si devenita oras roman la doua secole dupa el.

Drumul spre ramasitele cetatii al carui nume se trage de la vechea denumire a Dunarii (Istros) trece prin marginimea rezervatiei Deltei Dunarii, unde grupuri de turisti straini vin special sa asculte cantecele celor cateva zeci de specii de pasari salbatice. 

Cetatea e frumoasa (daca iti plac ruinele), desi mi s-a parut destul de neingrijita, avand in vedere buruienile si plantele salbatice care cresc in voie printre ziduri si panourile explicative destul de uzate si sarace in explicatii absolut indspensabile intr-un loc incarcat de istorie. Totusi mi-am dat seama ca, paradoxal, ar fi parut si mai dezolanta in lipsa acestor plante, care dau un farmec aparte zidurilor darapanate si celor cateva coloane ramase inexplicabil in picioare dupa aproape 3 milenii. Am intalnit aici si un popandau (neam cu marmota din Alpi) care, probabil, "pazea" cetatea si care, greu de crezut, nu se speria foarte tare de cei cativa turisti razleti, stand la pozat mai ceva ca un fotomodel (asta daca nu te apropiai la mai mult de 3 metri, o raza totusi extrem de mica pentru o salbaticiune de alminteri extrem de dragalasa).

Si fiindca cetatea se afla pe malul lacului Sinoe inconjurata de alte 2 lacuri (Histria si Nuntasi), cladirea muzeului de la intrarea in cetate nu putea sa fie vaduvita de aparitia recenta a unui restaurant cu specific pescaresc.

Preturile destul de maricele sunt compensate de calitatea bucatelor, eu delectandu-ma cu un bors de peste delcios si o portie de pastruga cu mamaliguta (specialitatea casei) al carui gust m-a facut sa uit de vremea urata si de suma inscrisa pe nota de plata, la final. Plus farmecul dat de patru lautari tigani, care fredonau in surdina, fara sa agaseze, cateva melodii celebre ale lui Faramita si Budala. Una peste alta m-am felicitat pentru alegerea facuta intr-o zi racoroasa de inceput de vara.

Inceputul

E primul post in acest blog. Si, ca orice inceput, e mai greu. Nu atat legat de usurinta (sau dificultatea) cu care pot asterne aici evenimente din "activitatea" mea de calator prin viata, cat mai ales legat de subiectul ales pentru prima postare. Ma gandeam sa aleg un sejur extraordinar din trecut. Si dai si framanta-ti mintea sa scoti ceva memorabil. Dupa care mi s-a aprins beculetul. Binggg! Asa ca, pentru a trece peste acest prag, am decis sa aleg cea mai simpla solutie, recte cea mai recenta escapada, cea de Paste in Bulgaria.

Am ales destinatia din doua motive. Primul, pentru ca e pachetele au fost foarte ieftine raportate cu alte destinatii, inclusiv in Romania, in conditii cumva asemanatoare (ca si confort, caci servicii incluse ca in pachetele bulgarilor inca nu avem). Si al doilea, pentru ca este comoda, datorita distantei relativ mici fata de Bucuresti.

Am trecut granita vineri 3 mai pe la Calarasi (Chiciu) catre Silistra. Primul soc a fost coada de la bac: 1 km cel putin si 2 ore si jumatate, cel mult. Dupa care a fost simplu. M-am oprit in Silistra sa schimb niste lei in leva si sa beau un frape (2,4 leva, adica, la 1 leva = 2,2 lei, cca 5 lei/frape) la o terasa. Oraselul nu l-am vizitat, ca nici nu prea ai ce sa vezi si nici n-am avut timp, dar in centru unde m-am oprit mi-a lasat o impresie de linisite si curatenie. Cam ca un mic orasel de provincie de la noi, imi vine si greu sa dau un exemplu, poate Oltenita noastra, caci Calarasiul e metropola pe langa el. In fine.

Am plecat spre Sf. Constatin si Elena, destinatia finala, alegand drumul spre Dobrich. Pana aici e o singura cale de ajuns. Dar aici, pe centrura orasului, in lipsa unui GPS, mi-a fost greu sa gasesc drumul ales anterior (cel care duce la Albena). Asa ca am nimerit pe drumul spre Varna. Nici o problema, pentru ca am descoperit ca a fost mai scurt, asta si datorita faptului ca n-am traversat orasul, caci am gasit o centura ocolitoare care m-a scos foarte aproape de destinatie. Am mai facut vreo 10 km si am ajuns.

Hotelul Estreya 4* are doua corpuri (Palace si Residence) si este inconjurat de o vasta zona verde (in fata) si un parculet interior plus terasa cu piscina exterioara (in spate). Camerele mari (peste 20 mp) le-am gasit curate, dar cu un usor miros de neaerisit, probabil pentru ca hotelul era abia deschis cu ocazia grupului de Paste. Mancarea (mesele tip bufet) - bunicica, ca sortiment si calitate. Ca o paranteza, in prima seara am avut o tentativa de nemultumire fiindca am ajuns mai tarziu si ca n-am mai apucat peste. Dar abia a doua zi a descoperit ca exista si a doua sala de restaurant, cu meniuri complentare, sala pe care eu n-o gasisem in prima seara.

Statiunea Sf Constantin si Elena este o statiune cocheta, mult mai verde decat Nisipurile de Aur si chiar decat Albena sau Sunny Beach. Dar e si mai micuta, insa cu destule restaurante si terase, desi mult mai putine ca in statiunile vecine. Deci aici n-o sa gasiti aglomeratia din Nisipuri, dar nici posibilitati de distractie ca acolo. E deci recomandata pentru familii sau persoane care cauta linistea. Nici plaja nu e un avantaj, fiind ingusta si intrerupta de maluri pietroase. Mie insa mi-a placut, pt ca am gasit si zone de plaje micute, cam ca in Halkidiki.

A doua zi am fost in Varna. Stiam parcul urias de pe malul marii, dar nu l-am considerat niciodata o prioritate ca sa-l iau la pas. Acum insa am profitat de timp si de faptul ca nu prea aveam alternative. Si am ramas placut surprins. Foarte vast si bine intretinut, multi parinti cu copii, dar si tineri, plimbandu-se alene. 

Mi-a mai placut un moment artistic improvizat, prestat de doi tineri cu cimpoaie. Aaa, si inca ceva. In parc gasiti si un muzeu al marinei in aer liber, in care sunt expuse inclusiv un submarin vechi, de dimensiuni medii, cateva tunuri, un helicopter si alte cateva parti de armament militar naval. Tot aici e si un observator astronomic, care, din pacate, era inchis sambata inainte de Paste.

Seara m-am plimbat prin statiune in asteptarea sarbatorii Invierii. Era plin de romani, dar totusi mai putini ca in Nisipuri unde pe faleza se vorbea exclusiv romaneste (am fost a doa zi de Paste pe seara intr-o scurta plimbare, fiind la cativa km departare, spre nord)

In ziua de Paste am fost la biserica (o bisericuta veche a unei manastiri chiar in centrul statiunii) apoi la plimbare in gradina botanica.

Da chiar e o noutate asta cu gradina botanica in C-tin si Elena, nici eu n-o stiam. Am descoperit-o intamplator, pe o harta afisata in mai multe locuri in statiune. Poate gradina botanica e mult spus, daca o comparam cu cea de la Balchik sau cu cele de la Bucuresti, Iasi sau Cluj. E de fapt un mare parc foarte linistit, in care bulgarii vin la picnic, cu locuri special amenajate pt gratar. Nu l-au descoperit ai nostri, ca probabil s-ar fi umplut de fum de mici.

La pranz am stat la masa si am urmarit grupul de dansatori populari. Iar pe seara am fost in Nisipuri (vezi observatia de mai inainte). Groaznic cu locurile de parcare. Am incercat sa las masina intr-un loc comod pt mine dar fara autorizatie de parcare (deh, ca tot romanul "descurcaret"), dar am fost atentionat de niste conationali ca se ridica in draci masinile parcate aiurea. Asa ca am cautat o parcare platita pe care am gasit-o greu, majoritatea fiind pline cu masini cu numere de B, CT, CL, BZ, chiar IS.

Apoi am fost sa vad si corabia de aici, ca sa o pot compara cu cea din C-tin si Elena, amandoua fiind de fapt niste restaurante intr-un decor mai mult sau mai putin original (avand in vedere ca sunt doua in statiuni relativ apropiate)

In ziua plecarii m-am oprit pe la Balchik ca sa (re)vad gradina botanica (superba!!) si castelul Reginei Maria. Asa ca, daca vrei si altceva decat plaja, ai ce face in Bulgaria, chiar si pe litoral.